Toate produsele comercializate prin intermediul www.paturi.ro sunt produse noi, livrate în ambalajul original și provin din surse autorizate. Acestea beneficiază de garanție în conformitate cu legislația în vigoare și, după caz, cu condițiile de garanție comercială oferite de producător.
Pentru produsele comercializate de S.C. LUDOL COMPANY S.R.L., factura fiscală reprezintă dovada achiziției și este documentul necesar pentru exercitarea drepturilor conferite de garanția legală de conformitate, în conformitate cu O.U.G. nr. 140/2021. Factura poate înlocui certificatul de garanție în situațiile prevăzute de lege.
În cazul în care pentru un produs este emis și un certificat de garanție comercială, acesta completează drepturile conferite de garanția legală și nu le poate restrânge.
Persoanele juridice nu beneficiază de garanția legală de conformitate prevăzută de O.U.G. nr. 140/2021, aceasta fiind aplicabilă exclusiv consumatorilor (persoanelor fizice). Pentru achizițiile efectuate de persoane juridice se aplică exclusiv garanția comercială oferită de producător, dacă aceasta există, precum și condițiile contractuale aplicabile.
Eventualele solicitări privind garanția se soluționează de către S.C. LUDOL COMPANY S.R.L. sau, după caz, împreună cu producătorul, în conformitate cu prevederile legale și condițiile de garanție aplicabile produsului.
Aducerea produsului în conformitate prin reparare sau înlocuire se realizează în termenul prevăzut de legislația în vigoare, fără costuri pentru consumator și într-un termen care nu depășește, de regulă, 15 zile calendaristice de la data la care vânzătorul a fost informat cu privire la lipsa de conformitate.
Garanția nu acoperă defectele sau deteriorările cauzate de utilizarea necorespunzătoare a produsului. Sunt interzise:
asamblarea produsului dacă se constată deteriorarea unui element sau a produsului;
dezambalarea folosind obiecte tăioase sau dure;
tăierea sau zgârierea materialelor;
frecarea produsului de suprafețe abrazive sau utilizarea substanțelor abrazive;
depozitarea ori utilizarea produselor în medii cu umiditate excesivă, temperaturi sub 0°C sau variații extreme de temperatură;
amplasarea produselor la mai puțin de 1 metru de surse directe de căldură, cu excepția mobilierului proiectat în acest scop;
utilizarea produselor de curățare care conțin acizi, produse petroliere, solvenți chimici sau alcool. Se recomandă testarea oricărei soluții pe o zonă ascunsă înainte de utilizare;
udarea excesivă a produselor. Curățarea se va realiza cu o lavetă ușor umezită într-o soluție de apă și săpun lichid cu pH neutru, urmată de ștergerea imediată cu o lavetă uscată;
împingerea mobilierului fără ridicare; mobilierul demontabil trebuie demontat înainte de mutare;
rularea, îndoirea sau curbarea saltelelor în timpul transportului sau manipulării;
utilizarea produselor în alte scopuri decât cele pentru care au fost proiectate.